La 1 septembrie este cinstit inceputul anului bisericesc. Spre deosebire de anul civil care incepe pe 1 ianuarie, anul bisericesc incepe pe 1 septembrie. Potrivit traditiei mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica.
Inceputul anului bisericesc este o sarbatoare a Bisericii. De aceea in fiecare lacas de rugaciune din Biserica Ortodoxa Romana se savarsesc in aceasta zi, slujbe speciale de binecuvantare, de cerere a ajutorului lui Dumnezeu si de lauda. Anul bisericesc se imparte in trei mari perioade liturgice: Octoihul (perioada postpascala), Triodul (perioada prepascala) si Penticostarul (perioada pascala). Dupa traditia mostenita din Vechiul Testament, 1 septembrie este ziua in care a inceput crearea lumii si, in acelasi timp, momentul in care Mantuitorul a inceput propovaduirea Evangheliei Sale.
Praznicul Anului Nou bisericesc s-a asezat de catre Sfintii Parinti la Sinodul I de la Niceea, cand imparatul Constantin cel Mare, biruind pe Maxentiu prigonitorul, a innoit si a luminat toata lumea cu dreapta credinta, desfiintand praznicele paganesti.
Anul bisericesc se incheie in luna august cand sunt praznuite doua mari sarbatori, cea inchinata Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15, si Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pe data de 29 august, cel mai mare proroc de pana la venirea Mantuitorului. Inceputul anului are, ca prima sarbatoare importanta, tot un praznic inchinat Maicii Domnului: Nasterea Maicii Domnului.
Pe data de 1 septembrie este sarbatorit si sfantul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a propus numararea anilor incepand cu Intruparea Domnului. Canonizarea Sfantului Dionisie Exiguul s-a facut in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 8-9 iulie 2008.