Sinaxar 13 August
În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.
Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-a numit Xenia monahia. Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii. Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia. Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul. Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit. Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza. Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit. Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos). Scrisorile dushnicesti ale avilor Varsanufie si Ioan, in Filocalia româneasca. Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care cu pace s-a savârsit. Viata sfintei împaratese Eudoxia (Evdochia), dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la manastirea Simonos-Petras (Muntele Atos) Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit. Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit. Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej. Viata sfântului Tihon de Zadonsk, mare sfânt rus din secolul XVIII, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos). Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. |